V. Stan, despre isteria în legătură cu RĂZBOIUL: „Scopul este de a obține finanțare pentru Ucraina”

Publicat: 30/01/2024, 11:35

Valentin Stan – istoric și analist politic – a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Putin nu are nicio treabă cu Europa, astfel că nu va exista un război, spune analistul politic. Urmăriți AICI, integral, emisiunea lui Marius Tucă

„Oamenii sunt speriați că se ajunge la un conflict. Este o zarvă, trebuie să pregătim rezerve – rezerva armatei, care nu există. S-au trezit că trebuie să pregătim populația din Europa. Nu, nu trebuie să pregătim nimic. Nu o să fie niciun război. Putin n-are nicio treabă cu noi, dar trebuie să scoatem bani pentru Ucraina «cu racheți, cu hoți, cu trafic de arme, cu dictatori». Am citat niște ticăloși care încearcă să discrediteze poporul. Bineînțeles că nu-i vorba de așa ceva”, a declarat Valentin Stan.

Pe de altă parte, analistul politic spune că alegerile pentru Parlamentul European vor arăta care va fi echipa politică din cadrul Comisiei Europene.

„La un moment dat, Consiliul European, în baza procedurii, poate să aleagă pe cineva, dar nu acum, pentru că asta ar fi înaintea procedurii. De asemenea, trebuie jucat echilibrul de care zicea premierul, pentru că trebuie văzute alegerile pentru Parlamentul European. Ele vor spune care va fi compoziția politică la vârf a Comisiei Europene. Funcțiile importante din sistem (exemplu – președintele Consiliului European) trebuie echilibrate. Dacă o să ai un Parlament European majoritar socialist sau majoritar partidul Popular, trebuie să iei din partea cealaltă ceva. Nu este o chestie simplă”, a mai spus istoricul Valentin Stan.

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!”

Citește și…

Ghinion sau provocare: Ce urmează pentru Iohannis după COTROCENI? Analist: „În cursa europeană, nu merge cu strategia «tacem și facem»”

Charles Michel SE RETRAGE din cursa pentru scrutinul europarlamentar și rămâne președinte al Consiliului European

Ioana Tudorascu
Tudorașcu Ioana a urmat cursurile Facultății de Litere din cadrul Universității București (2016-2019) și a intrat în presă în anul 2019. De atunci, mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România. Meteorologii avertizează că vin...
Ea este Florentina, tânăra de 21 de ani din Făgăraș care a sfârșit tragic. A...
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic "70" în toate codurile numerice personale
"Te iubesc, sufletul meu". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant transmis de părinții...
Ea este Florentina Paula Alexandra, tânăra ucisă cu bestialitate de propriul iubit, într-un apartament din...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Românii sunt obligați să declare. Au termen doar 30 de zile. Statul a impus amenzi
Piața imobiliară. O nouă prăbușire a vânzărilor. Soluțiile salvatoare
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
"Asta este o chestie a unui om care gândește atât de pervers". Tavi Colen, motivul...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Vaccinarea împotriva HPV a prevenit 90% dintre cazurile de cancer de col uterin
×